Cursă de automobile în anul 1903, Statele Unite. Să privim a doua mașină din dreapta, cea cu numărul 999, albă și cu formă aerodinamică. Pilotul, Walter Baker, părea în acel an un om venit din viitor. Își construise singur mașina de curse - deținea de altfel o companie de producție auto, iar aceasta era electrică. Cu un an înainte, Baker, la volanul unui alt automobil electric de concepție proprie, stabilise se pare un record de viteză: peste 120 de km/oră. În întreaga istorie a umanității, niciun om nu se deplasase cu o asemenea viteză. Recordul nu a fost însă omologat.
Baker nu a câștigat această cursă pentru că a pierdut controlul volamului pe traseu și a ucis doi oameni din mulțime. Dar continuat să construiască mașini electrice. (sursa)
Posibile tendințe în designul grafic în 2022
Dacă vrei să ajungi la noi clienți, conținutul static nu mai este de multe ori suficient. Mișcarea și animația au devenit elemente importante ale experienței online.
Construirea unui limbaj al mișcării (language of movement) este o bună modalitate prin care brandul se poate distinge de concurență și va fi o tendință importantă anul viitor în comunicare, apreciază Shutterstock.
(alte tendințe, aici)
52 de informații pe care Tom Whitwell le-a notat în 2021
Tom Whitwell, fost jurnalist, actual consultant de business, a adunat aceste informații nu neapărat ca subiecte de discuție potrivite la bere, ci pentru a-i servi profesional.
Câteva dintre ele:
Când ascultăm un vorbitor la o calitate audio foarte bună, acesta ni se pare cu 19,3% mai simpatic și mai inteligent decât atunci când sunetul suferă (vezi mai jos, gadgeturile Logitech).
Spațiile industriale în care sunt fabricați semiconductorii pentru telefoane, automobile, mașini de spălat etc sunt de o mie de ori mai curate decât cea mai curată sală de chirurgie. Un singur fir de praf ajuns la mașinile care produc cipuri poate genera pagube de milioane de dolari. Tranzistorii din cipuri au ajuns mai reduși ca dimensiuni decât virușii.
Întreaga industrie cosmetică bazată pe botox este susținută de o producție anuală mondială de doar câteva miligrame de toxină botulinică. Un kilogram din această substanță, în stare pură, ar putea costa 100 de trilioane de dolari.
Restul de 49 de informații economice culese de Whitwell în acest an, aici.
O aplicație lansată în 2021 pictează peisaje
Nvidia Canvas, bazată pe inteligența artificială, pictează pentru tine peisaje, pe baza unor sugestii minime (vegetație, nori, munți) pe care i le dai. Să schimbi zăpada cu iarba (sau invers) e foarte simplu, de pildă:
Să începem bine anul 2022. Cu Logitech
Sunt fan Logitech (companie elvețiană, dacă nu știai) încă de pe vremea când am descoperit cum trebuie să sune muzica cu adevărat bine mulțumită unor căști profesionale Ultimate Ears, brand din portofoliul companiei.
Azi povestim despre două gadgeturi Logitech premium care vor sosi pe piață în primul trimestru al anului viitor.
Logitech Zone True Wireless Bluetooth earbuds
Căști pentru business dar și pentru relaxare. Deștepte, țin cu confortul tău: se conectează concomitent la computer (prin USB receiver) și telefon (prin Bluetooth). Promit claritate de cristal la captarea vocii, indiferent de mediul în care te afli, datorită sistemelor sofisticate de reducere a zgomotului ambiental, a procesării dinamice și a celor trei microfoane din fiecare cască. Unul dintre microfoane captează vocea prin conducție osoasă. Zone True Wireless earbuds pot fi controlate și personalizate prin aplicație mobilă Logi Tune. Pe partea de audio, sistemul ANC hibrid blochează zgomotele care te împiedică să te concentrezi, în timp ce Transparency Mode este util pentru a discuta și a auzi în același timp oamenii din jur și traficului fără să îți scoți căștile.
Certificate Microsoft Teams, Zoom, Webex Teams, Google Meet, căștile Logitech Zone True Wireless Bluetooth promit și redarea muzicii la calitate premium, că doar nu o să stăm tot timpul în discuții telefonice.
Ordine pe birou și productivitate mai mare cu Logi Dock
Tot pentru începutul anului viitor, Logitech ne-a pregătit un docking station all-in one, multifuncțional, util mai ales pentru cei care lucrează de acasă.
Logi Dock pe numele său, conectează și încarcă până la cinci periferice USB și două monitoare, înlocuiește încărcătoarele și cablurile de alimentare inutile și face astfel ordine pe birou. Indiferent dacă folosești un Mac, PC sau Chromebook, Logi Dock funcționează cu laptopurile care acceptă USB-C cu DisplayPort Alt Mode. Logi Dock poate furniza până la 100 W de energie pentru a încărca laptopurile și pentru a conecta surse video și monitoarele externe. Ca să-ți faci o idee despre cât de multe face, avem un video de 30 de secunde:
Îl poți integra cu calendarul și să intri în videoconferință prin simpla apăsare a unui buton. Vei convinge mult mai ușor interlocutorii în ședințele virtuale, datorită faptului că având șase microfoane încorporate, vocea ta se va auzi perfect.
Este certificat de toate platformele importante de videocall.
Dacă lucrezi mai bine pe muzică, Logi Dock e alături de tine, livrând un sunet de calitate.
Nu faci deloc rău dacă treci aceste două produse premium, cu raport calitate/preț excelent, pe lista de achiziții de început de an. Pentru precomenzi trimite mesaj la adrian.buduru/@/asbis.ro.
ASBIS este distribuitor Logitech în România.
Sponsorizat
E timpul să-ți emiți un card bancar virtual. Culoarea ți-o alegi singur(ă)
Ai deschis un cont în lei sau euro la UniCredit Bank? Ai și aplicația Mobile Banking instalată? Următorul pas e să îți emiti un card de debit virtual. Sau mai multe. Cu acest nou produs bancar 100% digital, în pas cu vremurile, vei avea câteva avantaje care te vor încânta.
- Îți vei seta cardul virtual direct din aplicația de Mobile Banking. Poți atașa până la cinci carduri virtuale la un cont în lei sau euro. Nu mai e nevoie să mergi până la bancă și să semnezi documente. E rapid și comod
- Costul de emitere și reînnoire e zero
- Vei putea înrola cardul virtual în Google Pay sau Apple Pay. Nu mai cauți portofelul la cumpărături, plătești rapid, direct cu telefonul. Îl poți folosi și la plăți pe internet
- Administrezi cardul online, direct de pe telefon, din aplicatia Mobile Banking, 24/7
- Ai libertatea să alegi varianta de layout preferată. Intră aici și vezi ce nuanțe ai la dispoziție
Cu cardul virtual de la UniCredit Bank îți administrezi mai atent fondurile curente și economisești timp. Timpul e cea mai importantă resursă pe care o avem, nu?
SCURTE
Cum să vizitezi virtual Casa Albă: instalezi pe telefon aplicația WHExperience, pentru Android sau iPhone.
_______________________
Cu cât s-au vândut o parte din lucrurile lui Karl Lagerfeld.
___________________________
Gramma Wines, producător local de vinuri din Iași, a achiziționat 27 de NFT-uri (non-fungible tokens) din colecţia „Strămoși“ lansată pe Elrond, pe care le-a transformat în etichete fizice într-una dintre edițiile limitate de sticle de vin. Colecția „Strămoși“ lansată ca NFT pe rețeaua românilor de la Elrond cuprinde imagini inspirate din folclorul românesc. (sursa)
____________________
Cea mai mare arhivă de reviste românești este făcută de Ungaria. Echipa de la Arcanum (inițiativă privată veche de trei decenii) a digitizat integral publicații ca România literară, Contemporanul, Scînteia, Adevărul, etc., în timp ce noi facem bibliografii ca în secolul al XIX-lea în institute de cercetare. Se plătește abonament însă pentru acces. (pe larg)
_______________________
The Return | The Book of Boba Fett | Disney+. Trailer oficial.
____________________
Dave și Traci Gagnon, un cuplu care s-a întâlnit inițial ca avataruri în timpul unui eveniment virtual, s-au căsătorit în metavers. Pentru ceremonia de nuntă organizată de compania Virbela, cei doi și-au construit avataruri speciale. (nytimes.com)
_________________________
Ai vreo explicație de ce contul acesta de Twitter a ajuns la aproape 500.000 de followers? Eu nu.
____________________
Poate ți-a scăpat: Autobuzele din Alba Iulia au senzori care măsoară poluarea aerului de pe traseu și transmit datele culese. Totodată, dispecerii regiei de transport primesc informații în timp real despre poziționarea, viteza și direcția de deplasare a autobuzelor. Acest oraș a trecut deja în categoria smart city. Povestea.
_______________________
Românii se află pe locul I în Europa, în proporţie de 80%, la consumul de tehnologie, declarând că petrec cel mai mult timp în faţa ecranelor (smartphone, laptop) şi cel mai puţin (68%) în contact cu natura, zilnic, comparativ cu croaţii (73%), polonezii (73%) şi sârbii (74%), în timp ce slovacii (60%) şi cehii (62%) petrec cel mai puţin timp în faţa ecranelor. În proporţie de 94%, respondenţii din România sunt de părere că timpul petrecut de copii în faţa calculatoarelor şi al altor device-uri ar trebui controlat şi temporizat. (Agerpres)
Nu vom mai schimba telefoanele atât de des
Vom folosi un telefon mai mult timp înainte de a-l înlocui - spune Deloitte în predicțiile media & telecom pentru 2022.
Smartphone-urile cu adevărat bune costă destul de mult, sunt mai rezistente decât cele de acum zece ani, soft-ul se poate actualiza ușor - atunci de ce să dăm bani frecvent pe modele noi? Producția, transportul și utilizarea telefoanelor mobile (sunt 4,5 miliarde active în lume), generează doar 0,5% emisiile totale de carbon, dar dacă se poate reduce și de aici impactul asupra mediului, e foarte bine. În țările bogate, durata de utilizare a unui telefon mobil înainte de a fi aruncat crește:
Matrix este un reper substanțial al culturii noastre din ultimii 25 de ani, nu?
The Matrix Ressurections, în cinematografe, începând cu 22 decembrie: