Gravură de Utagawa Kuniyoshi (1798 -1861). Până să devină hashtag de succes și aspirator de trafic online, pisicile i-au fascinat de secole pe japonezi.
„Deții forțele yin și yang. Bănuiesc că în inima ta s-ar putea chiar să știi totul despre mine!”
Pisica a oftat, și-a ridicat capul și s-a holbat fix la fața mea, părând atât de copleșită de emoție, cu inima atât de plină de sentimente, încât nu a putut spune nimic în replică - își descria pisica neagră, acum aproape 1200 de ani, la Anno Domini 887, în jurnalul său, împăratul japonez Uda.
Roboți care înțeleg ce le spui și ce faci
Dorsa Sadigh, cercetătoare la Google DeepMind, a publicat această demonstrație video cu roboți care funcționează pe baza noilor module AI Gemini Robotics.
Astfel, roboții conversează cu oamenii, înțeleg situațiile noi și ce misiuni trebuie să îndeplinească, fără a mai avea nevoie de un training special pentru fiecare acțiune.
(Dacă urmărești clipul cu sonor, dă volumul mai sus, roboții vorbesc încet.)
Gemini, de ce te uiți pe ce site-uri am intrat?
Ca să îți dau idei mai bune
Avem o mulțime de chatboți AI care se întrec să ne capteze atenția, astfel că era de așteptat ca Google, cu al său Gemini, să-și valorifice cel mai mare avantaj: istoricul căutărilor noastre.
Astfel, experimental, Gemini se poate uita în search history pentru a personaliza răspunsurile pe care i le dă utilizatorului.
Nu o face automat, e musai să-i dai acordul și poți întrerupe conectarea la istoric oricând.
Acesta este un pas spre personalizarea mai amplă pe care Google o implementează, gândită să conecteze Gemini la alte aplicații, precum YouTube și Google Photos, permițând chatbot-ului să „ofere informații pornind de la o înțelegere mai largă a activităților și preferințelor utilizatorului”. (theverge.com)
Cum afli dacă te (mai) iubește. Oarecum
O jurnalistă de la Business Insider ($) a încărcat în ChatGPT conversațiile cu prietenul ei de pe WhatsApp și a chestionat chatbotul dacă acesta o mai iubește, printr-un prompt simplu - Does Greg love me?.
În mai puțin de cinci secunde, ChatGPT a analizat toate cele 23.299 de mesaje și a ordonat constatările într-o listă, confirmând că Greg „și-a exprimat dragostea în mod direct și constant și că prețuiește relația voastră”.
Pe reddit s-au stârnit discuții ample.
„Inteligența artificială este concepută pentru a ne face pe plac - punctează cineva. Pentru a obține o analiză mai imparțială deschide o nouă discuție și cere-i ceva de genul analizați această conversație între două persoane. Dacă ChatGPT știe că una dintre părți ești tu, va manifesta o părtinire”.
Discuțiile de pe reddit: 1, 2, 3.
Lăsați-ne să copiem. Gratis
OpenAI, compania din spatele ChatGPT, a cerut administrației Trump să permită companiilor de inteligență artificială să utilizeze materiale protejate prin drepturi de autor pentru antrenarea modelelor lor.
Drepturile de autor rămân o problemă controversată pentru dezvoltatorii AI care își antrenează modelele pe baza conținutului creat de oameni. Multe companii fac acest lucru fără a notifica creatorii originali, fără a obține permisiunea lor sau fără a-i plăti. OpenAI se confruntă cu procese intentate de mai mulți publisheri, inclusiv The New York Times, Chicago Tribune și New York Daily News, pentru presupuse încălcări ale drepturilor de autor.
În propunere, inteligența artificială este văzută ca un element de securitate națională, asemenea cursei înarmărilor. „Guvernul federal poate să evite pierderea avansului nostru în materie de inteligență artificială față de China prin posibilitatea acordată modelelor americane AI de a învăța din materiale protejate prin drepturi de autor”, susține OpenAI.
În clipuri AI să ne luptăm. Republicani versus democrați
Foarte bine realizate, aceste două clipuri politice au adunat fiecare sute de mii de vizualizări, încă o dovadă că o parte din propagandă se transformă uluitor de repede în vremurile noilor tehnologii.
Merită să-ți faci timp să le vezi, sunt niște capodopere generate AI.
Propagandă republicană. Elon Musk pe urmele miliardelor USAID „jefuite” de democrați.
Respectivul canal Youtube îl prezintă și pe JD Vance drept erou al libertății.
Propagandă democrată. Autorul acestui de-al doilea clip, o satiră a ideii ca Trump să primească Nobelul pentru pace, are trecută în palmaresul său o nominalizare la Emmy. Un alt video semnat de el, Forrest Trump (probabil parte din campania electorală), a adunat 1 milion de vizualizări.
Traducători antrenează inteligența artificială care îi lasă fără slujbă
Traducători cu experiență din Turcia lucrează la negru ca antrenori pentru modele de inteligență artificială, chiar dacă profesia lor se restrânge odată cu perfecționarea traducerilor automate. Pe măsură ce modelele se îmbunătățesc, și aceste locuri de muncă în domeniul formării vor dispărea.
De exemplu, Outlier, o companie din San Francisco, angajează traducători pentru instruirea modelelor lingvistice mari. Printre clienții Outlier se numără OpenAI, Microsoft și Meta.
Traducerea a devenit o meserie pentru un număr limitat de specialiști care se pricep foarte bine la domeniu. Mașinile traduc restul, spune un profesor universitar din Istanbul.
Natura muncii de traducere s-a schimbat. Înainte de inteligența artificială, tinerii traducători lucrau în birouri specializate și se ocupau de orice, de la documente administrative la rapoarte comerciale și scriitori clasici.
În prezent, majoritatea posturilor entry-level presupun editarea traducerilor automate generate AI.
UniCredit Bank a devenit Partenerul Oficial al Turneului ATP 250 Țiriac Open, competiție care aduce în fața publicului un tablou de 28 de jucători la simplu și 16 echipe la dublu.
Biletele plătite cu un card Unicredit Bank beneficiază de un discount de 10%.
Studentul care salvează vieți și picioare
Anish Easwaran, student la inginerie biomedicală la Texas A&M University, lucra ca asistent medical în India.
L-a impresionat cazul unui fermier mușcat de un șarpe veninos. Victima a ajuns la spital în 30 de minute, dar medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul.
În India rurală, amenințarea mușcăturilor de șerpi veninoși este însemnată, cu consecințe grave precum paralizia, febra, convulsiile, amputările și, de multe ori, decesul.
Pornind de la această realitate sumbră, Anish a creat Aegis Armour, un gen de jambiere cu rolul de a-i proteja pe fermieri. Prețul: 5 dolari pe pereche.
Au mai existat produse similare, dar care costau 50 de dolari (aproape jumătate din salariul lunar al unui muncitor agricol) și erau realizate din piele.
Studentul a ales ca material de producție țesături impenetrabile realizate local, ceea ce a permis un preț de vânzare accesibil.
Totalul comenzilor de până acum: 13.000 de bucăți.
SCURTE
Inteligența naturii. O doamnă urangutan taie lemne:
____________________
AI. Generatorul video Sora (OpenAI) transformă pe iPhone fotografii banale din San Francisco într-un clip distopic.
______________________
Rețete. Rulouri cu pastă de bacon.
_____________________
Eveniment. Piese din garderoba imperială chineză scoase la licitație.
___________________________
Gadget. Când lucrurile cvasi-depășite trec în zona luxului.
Din Japonia. „Cea mai importantă caracteristică a Sigma BF este simplitatea sa. Am dorit să creăm aparatul foto cel mai ușor de utilizat, inspirat de începuturile umile ale camerei obscure. De la corpul său unibody din aluminiu până la comenzile și meniul simplificate, BF întruchipează o experiență fotografică pură, lipsită de frustrări.”
Preț: 2000 de dolari.
________________
Istorie. PostNord, serviciul poștal de stat din Danemarca, nu va mai livra scrisori, din lipsă de clienți. Cutiile poștale vor fi demontate. Compania a început să se ocupe de scrisori de pe la anii 1600. (bbc.com)
__________________
Timelapse. Cum a fost construită AIDAnova imensa navă de croaziere:
____________________
Newsletter. Viața la țară. (Dacă te bate gândul.)
FILM
A câștigat premiul publicului la Toronto Film Festival. După o nuvelă de Stephen King.
Premiera internațională, în sălile de cinema, în iunie.
___________
Premiera, la cinema, în vară.
Sinopsis. Un pilot de Formula 1, care a concurat în anii '90, se retrage după un accident groaznic. Un prieten și proprietar al unei echipe de Formula 1 îl contactează și îl roagă să revină pentru a-l îndruma pe un începător minune.
E minunată gravura. E penibil și overrated Brad Pitt. Între cele două extreme, e redundanta, dar tot mai necesară inteligența artificială. Sora a devenit accesibilă și la noi oare? trebuie să verific zilele astea.
Victor, mulțumesc mult de recomandare și că ai făcut loc cizmulițelor noastre pline de noroi la tine în newsletter.