În timpul primelor săpături pentru fundația unui hotel futuristic în orașul Antakya - Turcia, constructorii au dat peste cel mai întins mozaic antic descoperit vreodată. Datează din secolele II-IV d. H., din timpul Imperiului Roman, și are o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați. Valurile pe care le vezi în fotografie au fost provocate de cutremurele din ultimii 1.800 de ani. Orașul Antakya, cunoscut în Antichitate sub numele de Antiohia, a fost fondat de unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare.
Dacă te angajezi sau angajezi
Întrebări la care să fii pregătit să răspunzi dacă îți schimbi locul de muncă sau pe care să le pui candidaților (unele) dacă îți mărești echipa. Citește și comentariile.
Roboții fac burgeri
Exemplarele de test ale Miso, roboții creați pentru muncile repetitive și instalați deja în restaurante fast food, au prăjit până acum 80 de tone de cartofi și au întors pe plită peste 10.000 de burgeri, reducând costurile de producție cu 50%.
Miso sunt bazați pe inteligență artificială și comandați de soluții în cloud.
Dacă ai răbdare patru minute, vezi în acest minidocumentar cum lucrează.
Sunt urs. Fă și tu testul
Lucrez bine în prima parte a zilei și prefer să merg la culcare nu foarte târziu, ci în jur de ora 23. Acestea sunt două dintre caracteristicile cronotipului Urs, de care aparțin, în privința somnului.
Poți să faci și tu testul aici și să vezi dacă nu cumva ești cronotip Delfin sau Lup, caz în care ai comportamente diferite.
Testul a fost creat de dr. Michael Breus și te poate ajuta să dormi mai bine, în funcție de cum e programat organismul tău.
Acum, că ai intrat datorită acestui test în secțiunea habits. a platformei Societatea Omului Sănătos, continuă călătoria spre o viață mai bună, urmărind și celelalte discuții/podcasturi cu experți despre nutriție, mișcare, somn, depresie.
habits. este o comunitate în care ești invitat(ă) să te înscrii pentru conversație cu ceilalți membri și acces la resurse suplimentare.
Cine a mai fost spionat cu Pegasus/NSO
„În lunile de după ce am publicat tot ce știam despre NSO - inclusiv puținele detalii pe care am putut să le adun despre contractele companiei în Mexic - am început să primesc apeluri de la nutriționiști mexicani, activiști anti-obezitate mexicani, factori de decizie în domeniul sănătății, chiar și angajați ai guvernului mexican. Toți aceștia povesteau că au primit o serie de mesaje text ciudate cu linkuri despre care au bănuit că ar putea conține spyware. Activiști mexicani pentru drepturile digitale și Citizen Lab au examinat mesajele și au confirmat că toate au fost tentative de a instala aplicația de spionaj digital Pegasus, pusă la punct de israelieni. Ce aveau în comun toți cei care au primit link-urile otrăvite: fiecare fusese un susținător al unei propuse taxe pe băuturile cu conținut mare de zahăr în Mexic, o țară în care diabetul și obezitatea fac ravagii.”
Din cartea This Is How They Tell Me the World Ends: The Cyberweapons Arms Race, scrisă de Nicole Perlroth, reporter specializat în cibersecuritate la The New York Times.
Samuraii gunoieri
Își spun „Gomi Hiroi Samurai” (samuraii care adună gunoaie) și clipurile în care apar adunând gunoaiele aruncate pe străzile din Tokyo, cu gesturile clasice ale legendarilor luptători, fac senzație pe rețelele sociale din Japonia.
Canalul lor de pe TikTok are până acum 300.000 de abonați, dar au un mare succes și pe Instagram, Facebook și YouTube.
Nakagawara, liderul lor, povestește pentru France24: „Chiar dacă Japonia are o reputație bună la nivel mondial privind curățenia, sunt gunoaie cu duiumul pe străzile din Tokyo. Ne-am decis să acționăm și să intervenim în stilul nostru.”
În Japonia, cine aruncă gunoaie pe domeniul public riscă închisoare de până la 5 ani sau amendă de până la 10 milioane de yeni (77.000 de euro).
(RFI)
O idee bună pentru vara asta: căștile fără fir Canyon
Pentru această vară când stăm mai mult pe afară și suntem mai activi, prind bine căștile stereo fără fir, Bluetooth 5.0, Canyon CNE-CBTHS3B.
Sunt de calitate și au un preț absolut decent.
Funcționează peste trei ore, cu o singură încărcare, în modul ascultat muzică sau podcasturi. Se conectează rapid la smartphone, auzi și te auzi bine, stereo, cu prietenii și familia în convorbirile telefonice, datorită microfonului sensibil. Dacă le folosești doar ca handsfree, funcționează și în formulă de una singură.
Nu pățesc nimic dacă te prinde nițel ploaia cu ele în urechi, pentru că sunt impermeabile IP33.
Le încarci prin cablul USB de tip C, același care este folosit pentru majoritatea smartphone-urilor de generație nouă. Primești la pachet câteva protecții de silicon vacuum de dimensiuni diferite și în mod sigur găsești unele care să-ți așeze perfect căștile în urechi.
Prețul, cum spuneam, absolut decent, plus garanție 24 de luni.
Apocalipsa insectelor
Numărul insectelor a scăzut cu 75% în ultimii 50 de ani, iar consecințele pot fi foarte curând devastatoare. Insectele sunt de 500 de milioane de ani pe Pământ și au un rol esențial în ecosisteme.
Doar polenizarea plantelor valorează sute de miliarde de dolari pe an. Dacă ar dispărea albinele, probabil am dispărea și noi din lipsă de hrană. (The Guardian)
De ce online-ul e plin de gunoi. O posibilă explicație
Această întrebare a apărut într-un grup de freelanceri. Cum bine observa cineva, 40 de articole pe săptămână înseamnă ca nefericitul/nefericita angajată de brand pe respectivul post social media ar urma să producă un text pe oră, la programul standard de 8 ore pe zi. La viteza asta, ori furi texte în românește de unde nimerești, ori cauți pe site-urile internaționale și traduci cu Google Translate fără editare, că nu e timp.
Chiar aș vrea să aflu, din curiozitate, cărui brand de pe piață i-a bubuit mintea cu asemenea normă de producție de conținut de promovare :)
Sau poate a vrut să scape de cineva și i-a cerut chestii absurde?
Scurte
Nike user generated content. Bun.
________________________________________________
O idee pentru comunicarea internă în organizații: podcasturile private.
________________________________________
Un influencer a remarcat cât de talentat e un bătrânel care cânta la pian, ignorat de toată lumea, într-un restaurant din aeroportul internațional Atlanta. A urcat un clip pe Instagram cu rugămintea către comunitatea sa de a-l recompensa cu bacșișuri generoase pe pianist. S-au strâns rapid 61.000 de dolari. Povestea.
______________________________
Un lăudat podcast cu muzicieni/artiști. Fiecare intervievat postează și un playlist cu muzica preferată.
___________________________
Dacă îți place jazzul, poți intra pe platforma de streaming a celebrului club newyorkez Village Vanguard, înființat în 1935. Biletul de intrare costă 10$. Dacă nu ai 10$, prinzi ceva atmosferă din club în această secțiune.
_______________________
Și un post de radio care te ajută să te rupi sănătos de realitate când vine oboseala. Testează albumele, până găsești ceva ce-ți place.
________________
Muzica pe care au defilat sportivii la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo este cea din jocuri video de succes. Ai aici un playlist. E tonică, îmi place.
Poate ți-a scăpat.
Dune, premiera, în octombrie 2021. Să sperăm că îl vom putea vedea la cinema, pentru că e de cinema, nu de televizor sau PC: